step by me

* Consiliere vocațională

Descriere

Despre alegerea carierei – în general

 

Alegerea carierei este un proces care implică foarte multă responsabilitate deoarece nu este o decizie care să o iei pentru câteva zile sau câteva luni. Practic, alegerea carierei înseamnă alegerea unui stil de viață, a unui drum pe care să-l urmezi, drum pe care vei cheltui resurse precum: bani, timp și energie, resurse pe care nu vei putea să le mai recuperezi - cu excepția banilor.

Acest drum poate fi:

  • Un drum care să te ducă la destinație

Asta înseamnă că:

  • Ai ales profesia/meseria care-ți place să o faci.
  • Ai ales profesia/meseria care-ți aduce satisfacții morale și materiale.
  • Ai ales profesia/meseria care îți conferă un statut, o demnitate și o recunoaștere din partea societății pentru standardele tale profesionale.

  • Un drum care să te ducă la o altă destinație oarecare. O destinație despre care realizezi ulterior că nu este pentru tine.

Aceasta ar însemna că:

  • Mai devreme sau mai târziu ca vei abandona cursa și o vei lua de la capăt pe un alt drum în speranța că de data aceasta este drumul cel bun. Vei realiza că ai pierdut o grămada de timp, bani și energie pe care nu le mai poți recupera.
  • Din mândrie sau din alte rațiuni, nu vei abandona cursa însă, la final, vei realiza că tot nu este destinația pe care ți-o dorești – situație în care vei decide să o iei de la capăt.
  • Nu o vei lua de la capăt , însă, mai târziu, vei realiza că trăiești o viață greșită, că nu este viața ta așa cum ți-ai dorit-o! Te vei întreba permanent ”unde am greșit?” sau probabil vei da vina pe alții sau pe societate. Vei profesa cu totul altceva decât pentru ce te-ai pregătit, vei fi mediocru, nemulțumit și în continuă alergare și schimbare pentru a-ți satisface nevoile de trai decent. Statut social și recunoaștere profesională la îndemâna hazardului.  
  •  Un drum care duce doar la dezamăgiri.  Dar despre asta nu doresc să discut!

 

Apropo, știai că?

- o treime dintre studenți abandonează facultatea în primul an de studiu?

- până la finalizarea studiilor mai ramân 50%?

- doar 50% dintre cei care finalizeaza studiile profesează meseria pentru care s-au pregătit?   

Aceasta este realitatea ultimilor 15 ani potrivit unei statistici realizate de Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România.

Despre alegerea carierei la modul personalizat 

     Așa cum spuneam, alegerea profesiei/carierei nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Cu toate acestea, în continuare, sunt destule persoane, care datorită lipsei de informare sau datorită faptului că merg pe premisa ”mie nu poate să mi se întâmple” ori ”cum trăiesc alții voi trăi și eu” sau pur și simplu din comoditate, neîncredere, lipsa resurselor etc. continuă să-și lase destinul la voia întâmplării sau la voia altora. Din fericire (sau din păcate) aceasta tendință se înregistrează și în alte domenii ce țin de luarea unei decizii bune la timp (cele mai frecvente sunt cele care se referă la boli versus sănătate). Dar nu despre această categorie de persoane doresc să vorbesc acum...

     Pentru acele persoane care nu fac parte din categoriile expuse mai sus, există o veste bună. Foarte bună! Știm cu toții că tehnologia avansează. La fel și știința. Astfel, pentru a diminua neajunsurile și tragediile ce pot avea loc în viața unui om în acest domeniu, oamenii de știință, universitățile, instituțiile de cercetare și toți factorii adiacenți acestora ,studiază și elaborează continuu metode și tehnici de evaluare, prognoză și aplicare, astfel încât nimic (sau aproape nimic) să nu fie lăsat la voia întâmplării. În prezent există metode moderne de testare a intereselor, a personalității, a inteligenței și a altor trăsături psihosociale pentru a determina pentru fiecare dintre noi acea amprentă unică, acea matrice personală atât de necesară pentru a-ți găsi locul în societate. Doar așa, funcție de particularitățile tale bio-psiho-sociale poți face o alegere conștientă și asumată. Nu poți să te duci mai întâi la farmacie și apoi la doctor nu?

     Consilierea în carieră este un proces minuțios pregătit, bazat pe o suita de activități specifice de tip holistic, astfel încat alegerile făcute sa fie compatibile cu interesele, abilitățile și personalitatea persoanei consiliate. Scopul consilierii este de a aduce un echilibru între aceste calități și alegerile facute.

Etapele procesului de consiliere în carieră

Aceste sunt:

              1.      Etapa intercunoașterii și a construirii relației de colaborare În această etapă, consilierul va pune bazele unei relaţii bazate pe încredere şi respect. Încrederea între consilier şi beneficiar  se clădeşte ca şi demonstraţie a acceptării înţelegerii, empatiei şi respectului reciproc. Aceasta etapa implică o atitudine lipsită de judecăţi şi solicită, în limitele legii, păstrarea confidenţialităţii informaţiilor. Este etapa în care părțile se cunosc, se acceptă și hotărăsc să se încredințeze unul celuilalt. Această etapă poate fi și o etapă eliminatorie. Tocmai de aceea, această etapă este gratuită și nu implică obligații de nici o parte. Dacă această etapă este depășită urmează: 

              2.      Etapa evaluărilor În aceasta etapă, consilierul folosește atât instrumente standardizate (teste licențiate validate stiințific pentru categoria de vârsta a beneficiarului) cât și instrumente nestandardizate (metoda interviului, metoda observației, diverse chestionare, identificarea abilităților transferabile etc.) cu scopul de a ajuta beneficiarul să-și identifice particularitățile  bio-psiho-sociale necesare alegerii potrivite. În urma acestei etape, beneficiarul va avea suficiente informații legate de propriile interese, abilitățile cognitive (inclusiv coeficientul de inteligență), tipul de personalitate, stilul de învățare ce-l caracterizează și orice alte informații validate științific ce-l pot ajuta în procesul de autocunoastere. Altfel spus, aceasta este etapa ”radiografiei” și ”interpretării rezultatelor”.

              3.      Etapa stabilirii obiectivelor În procesul de stabilire a obiectivelor, consilierul se va folosi de rezultatele obţinute în urma evaluărilor, pentru a stabili împreună cu beneficiarul un plan de acțiune, o direcție clară a procesului de consiliere.  Practic, în această etapă, funcție de interesele profesionale ale beneficiarului, vor fi stabilite acțiunile viitoare privind compatibilitatea dintre resurse și aspirații.

              4.      Etapa intervenției prin ghidare Acţiunile de intervenţie sunt considerate punctul central al procesului de consiliere. Selectarea unei intervenţii potrivite reflectă orientarea teoretică a consilierului, experienţa sa practică, precum şi abilităţile sale profesionale. Trebuie subliniat că nu orice intervenţie este potrivită pentru orice beneficiar. De aceea, consilierii cunosc avantajele şi dezavantajele orientărilor existente şi hotărăsc utilizarea unei anumite intervenţii, în funcţie de situaţia beneficiarului. Procesul de interventie se termină în momentul în care beneficiarul şi consilierul sunt de acord în ceea ce priveşte planul de acţiune şi dezvoltare pentru viitor. Altfel spus, după ce beneficiarul (elevul) realizează unde poate fi performant și unde nu poate fi performant profesional din lista sa de aspirații, poate stabili împreuna cu consilierul următoarele acțiuni pentru atingerea scopurilor. Trebuie spus că întotdeauna beneficiarul va fi cel care alege, acum funcție de particularitățile rezultate din procesul de evaluare, consilierului revenindu-i misiunea de a identifica compatibilitățile sau incompatibilitățile trăsăturilor beneficiarului cu profesiile alese și apoi, comunicarea și elaborarea acțiunilor viitoare, împreună cu beneficiarul, pentru atingerea obiectivelor cu succes.   

              5.      Etapa concluziilor Finalul unui proces de consiliere în cariera este atunci când beneficiarul devine conştient de faptul că planul de acţiune stabilit poate fi un răspuns la problema sa iniţială şi este de acord cu implementarea sa. Altfel spus, beneficiarul va avea o direcție (sau mai multe) spre care se poate îndrepta conștient de faptul că drumul ales îl poate parcurge și îi poate oferi rezultatele și beneficiile așteptate. Bineînțeles, asta nu este totul. Faptul că ai ales bine direcția nu înseamnă că și ajungi la destinație! Este adevărat, este foarte important să alegi drumul cel bun, dar pentru atingerea obiectivelor mai este nevoie de un alt efort. De data aceasta, focusat exact pe punctele forte și punctele slabe pe care le-ai descoperit, acționând unde și cum este nevoie pentru ați îmbunătăți permanent performanțele necesare pentru a obține succes în direcția aleasă.

              6.      Follow-up Aceasta este etapa în care consilierul se asigură că beneficiarul și-a însușit abilitățile de orientare și decizie. Beneficiarul nu trebuie să devina dependent emoțional de consilier & consiliere în deciziile următoare și asemanătoare din viitor. Practic, în această etapă, consilierul se asigură ca beneficiarul poate acționa independent, pe viitor, indiferent de direcțiile în care va merge, deoarece acum își cunoaște limitele și știe unde și cum să acționeze pentru a-și îmbunătăți performanțele în acord cu scopurile.

Cui se adresează procesul de consiliere în carieră? 

Consilierea în carieră se adresează:

  • elevilor care urmeaza să aleagă un profil liceal
  • liceenilor care urmează să aleagă o facultate
  • studenților care urmează să aleagă un program de masterat / rezidențiat
  • tuturor absolvenților a  diverse forme de învațământ care urmează să-și găsească un loc de muncă potrivit pregătirii și aspirațiilor lor
  • tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin în schimbarea locului de muncă, reconversie profesională, precum și celor care doresc să se dezvolte din punct de vedere profesional.

Beneficiile programului

Consilierea vocațională este un act de autodescoperire. Atunci când știi ce vrei și ce poți, totul devine pasiune.

  • Deci, un prim beneficiu ar fi acela de autocunoaștere. Vei afla trăsăturile tale de personalitate, interesele și valorile care te motivează, aptitudinile care-ți pot asigura succesul și împlinirea.
  • Un alt beneficiu îl reprezintă profilul (raportul) vocațional pe care îl primești gratuit la finalizarea întregului proces de consiliere. Acest raport, reprezintă ”radiografia” trăsăturilor tale psiho-sociale la timpul prezent.  El poate constitui un ghid pentru un nou început  pentru un drum mai bun, mai conștient și totodată, poate reprezenta un etalon la care să raportezi dezvoltarea ta ulterioară. 

       Alte beneficii mai pot fi:

  • Vei fi performant  în acțiunile care le întreprinzi, în activitățile tale viitoare
  • Vei fi motivat de realizarile tale și vei avea suficient ”combustibil” pentru a merge mai departe. Motivația vine din succes și recunoaștere!
  • Vei avea o perspectivă clară asupra evoluției tale educaționale și profesionale
  • Poți avea parte de recunoaștere din partea comunității din care faci parte ca și specialist în domeniul tau
  • Lipsurile financiare nu-ți vor fi familiare

Totuși, de ce ai face această consiliere?

  • Pentru că în ziua de astăzi, nu este necesar doar sa fii înțelept. Este foarte important să fii înțelept la timp!
  • Deciziile bune luate la timp te scutesc de timp, energie și resurse pierdute în zadar!
  • Pentru că nu-ți dorești să fii un mediocru!
  • Pentru că nu ești indiferent(ă)!
  • Pentru că vrei să fii performant(ă)!
  • Pentru ca vrei să fii asumat și fericit(ă) cu viața ta profesională! 


PONT!

Este o mare modă în rândul elevilor de liceu să se orienteze către profesii ”bănoase”. Din acest considerent, în ultimii ani se înregistrează înscrieri record și concurență foarte mare la examenul de admitere la facultăți precum: medicină, drept, psihologie, calculatoare, arhitectură și cam atât. Mai mult decât atât, aceste decizii sunt alimentate și de orgoliul unor părinți care se fălesc cu ”am copilul la medicină”, sau la ”arhitectură”!

Asta nu e mare problemă! Marea problemă este că o groază de alte facultăți interesante și la fel de ”bănoase” rămân fără studenți și riscă să se desființeze sau fac compromisuri ce pot afecta calitatea profesiilor. La fel de mare problemă este și faptul că facultățile ”la modă” sunt alese după criterii subiective și vremelnice!

 

Detaliat: 

1)    Atunci când studenții vor absolvi facultățile la ”modă” va exista o concurență foarte mare pe piața muncii pentru acele profile educaționale, ori dacă oferta este mai mare decât cererea atunci cererea va fi mai selectivă, remunerațiile vor scădea, vor exista absolvenți care nu-și vor gasi locul, se vor înregistra mari dezamăgiri deoarece realizările vor fi mult sub limita așteptărilor. Bineînțeles, vor fi și excepții! 

2)    Efectul invers se va înregistra la facultățile unde acum  se intră ”cu dosarul”. Pe viitor, lipsa unor anumite categorii de profesioniști îi va valoriza pe cei existenți. De data aceasta, ei vor fi cei selectivi, cei care vor emite pretenții. Vezi ce se întâmplă acum cu cererea unor categorii de ingineri, domeniul agricol etc. 

3)    Marea majoritate a elevilor (chiar și a unor părinți) nu știu că bogația nu este un scop. Bogația nu este un scop, este doar o rezultantă! Nu poți alege să te faci avocat (de exemplu) doar pentru că avocații câștigă bine! În fond, nu toți avocații câștigă bine (valabil pentru toate profesiile) și nimeni nu-ți garantează că tu vei fi în barcă castigatoare! Procesul este tocmai invers!

 

Și anume:

  • Mai întâi vezi ce-ți place, ce te pasionează să faci
  • Vezi ce abilități ai, ce atu-uri ai, ce știi să faci foarte bine și unde ești deficitar
  • Ia-ți un mentor care să-ți arate drumul și acționează doar în sensul celor descoperite mai sus
  • Studiază, monitorizează, îmbunătățește-te continuu. 

Toată lumea va apecia un profesionist pasionat și determinat. Toți cei care vor avea nevoie, vor dori să beneficieze de serviciile tale. Nimeni nu-și dorește să-și piardă banii și timpul cu mediocri! 

Este cazul să-ți mai faci probleme materiale? Așa cum spuneam, bogăția este o rezultantă și este direct proporțională cu efortul, determinarea și implicarea în activitățile de mai sus. Să fim serioși, sunt și exceptii, dar nu te baza pe asta!

 

Deci,

 

Cheia constă în acțiune! Acum știi? Degeaba știi! 

Mulți știu și nu fac nimic cu ce știu. 

Lucrurile nu se schimbă doar dacă știi. 

Probabil și asta știi....



Îmi doresc acest program

Aboneaza-te la newsletter
Sunt de acord cu Confidențialitate - GDPR
Sunt de acord cu Termeni si conditii